Gigi Becali e înnebunit să-l ia pe Cristi Tănase de la FC Argeș și de aceea insistă pentru aducerea mijlocașului la formația din Ghencea.
Frații Becali l-au văzut atât de pornit pe vărul lor să-l cumpere pe Tănase, încât i-au promis că vor cotiza și ei la viitorul salariu al fotbalistului dacă va semna cu Steaua. Cel puțin așa susține Giovani Becali, care a declarat că e gata să suporte jumătate din contractul fotbalistului numai să-i facă pe plac vărului său. Practic, Cristi Tănase e ademenit cu un salariu de 300.000 de euro, ceea ce ar însemna că el va fi cel mai bine plătit jucător din echipa Stelei, urmând să ia lunar câte 25.000 de euro!
Oferta salarială a Stelei nu vine la întâmplare, ci are ca scop contracararea celor de la Köln, care sunt gata să-i dea jucătorului puțin peste 200.000 de euro pe sezon, sumă care nu satisface pretențiile impresarilor.
„De la Steaua poate pleca la Inter sau la Fiorentina”
„Vărul meu, Gigi Becali, e un nume mare în fotbalul românesc. E patronul Stelei. Dacă Maier nu mă contactează, îl ducem pe Tănase la Steaua. E simplu! Cristi va juca la Steaua în cupele europene și peste un an îl pot vinde cu 15 milioane de euro la Inter sau la Fiorentina, așa cum am făcut cu Mutu”, a spus Giovani în presa germană. Ieri după-amiază, la gsp tv, fostul impresar a fost chiar mai categoric în a sugera că formația din Köln nu va pune mâna pe fotbalistul român: „Köln a apelat la un fost fotbalist român (n.r. – Dorinel Munteanu) să trateze cu Argeșul, în loc să contacteze direct clubul și impresarul. Nu e un club serios precum Bayern München. Eu am trăit mulți ani în Germania și am o altă imagine despre nemți. Știam că nu există bădărani acolo”.
SE VA NEGOCIA AZI CU PENESCU
Ca drept dovadă că Gigi Becali insistă pentru aducerea lui Tănase, finanțatorul stelist va merge azi din nou la închisoarea de la Colibași pentru a negocia cu Cornel Penescu. „Fac asta pentru Tănase. Am mare încredere în el”, le-a spus Gigi Becali apropiaților. Pentru a-l aduce în curtea sa pe jucătorul piteștean, Stelei nu-i mai trebuie decât acordul clubului FC Argeș.
Tănase:Â "În copilărie țineam cu Steaua"
Cel mai disputat jucător român la această oră spune că viitoarea lui destinație depinde de oficialii lui FC Argeș.
-Cristi, cât contează dorința ta în acest transfer? -Ultimul cuvânt trebuie să-mi aparțină. E clar că FC Argeș va sorta ofertele pe care le are, nu știu dacă va ține cont și de alegerea mea. -Ce ai prefera: Steaua, Köln sau altceva? -Eu știu că mai este o ofertă, pe lângă acestea două, dar nu cunosc de unde. Nu pot să mă hotărăsc acum, pentru că totul depinde și de ce va alege Andrei Penescu. -Cu Răzvan Lucescu ai vorbit? -Da, am vorbit cu dânsul și mi-a spus două lucruri: să mă pregătesc cât mai bine în continuare, pentru că, dacă merit, mă va convoca și din Liga a II-a, și să aleg singur, să nu mă las influențat de nimeni. -S-a speculat că tu vrei la Steaua datorită faptului că e echipa cu care ții… -Da, dar sunt lucruri false. Eu nu m-am hotărât unde aș vrea și am s-o fac doar atunci când voi fi pus în fața unei alegeri. E adevărat că am ținut cu Steaua în copilărie, dar de când am ajuns profesionist, nu m-am gândit la asta, doar le-am dat gol.
"Deși declară în presă că vrea la Steaua, Cristi mi-a spus că și-ar dori mai mult un transfer în străinătate", Andrei Penescu patron FC Argeș
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER